Retus
Smechereste , 
Desenez paginile cu vise
Imbratisate,
De lacrimile din mine
Retusand,
Grabnic trecutul…
Editorial al gunoiului
Sunetem singuri intr-o societate: anosta, rece si dura. Asta e Romanica noastra scumpa: un borcan plin de gunoi. Gunoiul il strangem noi cetatenii tarii care suporta atrocitatile unor politicieni acriti de propria fata. Suntem singuri in tara in care idiotenia a devenit o virtute.
Cu cat esti mai prost cu atat mai bine. Banul e la putere si nu politicienii. Citesc ziarele zilnic( stiu mare prostie fac; nu am ce face lucrez la unul) si imi sta mintea in loc. Unele stiri ma amuza, altele ma incita la o rautatate care sincer nu imi este caracteristica; dar cele mai multe ma lasa rece.
Ma uit ca mata in lemne la articole de prima pagina in care alde: Simona Senzual, Ramona Gabor, Sexy Braileancamca, si alte fete inalte ale Romaniei sunt subiect principal. De la un timp am devenit mega fan al emisiunilor politice gen: :”Vorbe grele” si “Sinteza Zilei” pentru ca mai aflu ceva interesant. Sincer imi e dor de emisiunile realizate de Andrei Gheorhe la Realitatea TV.
Asa ca va urez citire placuta a prostiilor din tabloidele romanesti.
Am uitat
Am uitat tot raul din viata mea. Nu a fost usor sa ma adun si sa cred iar in fortele proprii. Le multumes celeor ce mi-au fost alaturi si m-a sprijinit in aceasta perioada. Nu stiu ce a fost cu mine si de ce am fost sleita de puteri. Am crezut in oameni si m-au ranit.
Ranile trecutului au reusit sa ma intareasca. Am fost slaba si am cedat durerii. Astazi mi-am dat seama ce viata frumoasa . Datorita internetului am reusit sa redevin om. Pentru ca viata nu e roz acum ma gandesc la trecut. Cu ceva timp in urma Corvin, un om drag imi spunea sa traiesc in prezent. Abia acum am inteles de ce. Cel mai frumos cadou pe care Dumnezeu ni l-a facut noua oamenilor este: uitarea. Fara uitare nu as fi acum aici. Din aceasta clipa am sa las grijile acasa si uita.
Nu pot sa cred ca uitarea a reusit sa ma imbratiseze, si mi-a permis sa ma adun. In aceasta seara ploaia bate la geamul meu insotita de muzica lui Bon Jovi, gata s-a terminat.
Multumesc celor ce mi-au redat increderea: Vanda, Dan, Corvin, Dragos, Alex, Pyro, copilu’, Crisa, Alexa, Comisarul, Deni, Cata, Panda, tata si nu in ultimul rand Gabi Dinu.
Am uitat…
M-au arestat
Ajutor…. M-au arestat! Nu mai pot sa fug, am fost citata la Tribunalul Slovelor. Fie-va mila de mine cuvinte dragi, si lasati-ma sa plec. Redati-mi libertatea, catusele ma dor atat de tare…dezlegati-le; promit ca nu voi fugi!
Cine ar vrea sa plece din lumea alfabetului in versuri albe? E o lume de vis, cum sa fug? Chiar daca as vrea nu as putea sa ies din aceasta inchisoare, nu pot. E ceva atat de placut sa simu palmele Doamnei Poezie pe frunte si imbratisarea unui jucator in vorbe…Nu. Deja sunt dependenta de scris.
Daca nu imi iau doza zilnica de vers, imi dispare primavera din jur. Wow! Sufletul imi e imbatat cu ganduri bune, iar trupul pur precum zapada iernii intinsa pe campie….
Ajutor! M-au arestat cuvintele si m-au condamnat la inchisoare pe viata. Au preluat literele controlul, daca scriu ceva aiurea; nu e vina mea. Alfabetul e de vina.
Eu le aranjez pe hartie si ele, nebunele o iau razna. Nu vor sa ma mai asculte. Imi spun totdeauna ca eu doar le desenez, si ca ele stiu singure sa lege cuvintele….
Asta asa e… Sunt tare smechere: literele formeaza cuvinte, cuvintlele formeaza fraze, frazele formeaza versuri….si uite o strofa, o alta strofa: iaca poezia.
E un joc in care eu doar pictez cuvinte cu personalitate. Eu nu scriu slovele, ele ma scriu pe mine! Am lasat cuvintele sa ma tina inchisa prea mult timp! Gata vreau sa fiu eu necuvant inscris in gand!
Celor ce imi dau puterea: sa cred sa visez sa zbor,
sa am incredere in mine si sa fiu EU. Celor ce ma
lasa sa ascult orice adiere de vant respirata de Dumnezeu;
lor celor ce imi aluneca prin gand in fiecare clipa….Celor
ce au crezut in mine: lasati-ma sa va respir…
Am inceput sa cred…
Astazi imi promit doua lucruri: sa am incredere in mine si sa incep sa lupt cu mine si cu ceilalti. De ce spun asta? Lucrand la un ziar regional, nu imi e teama sa spun dedesupturile “CRONICII MIHAILESTILOR”. Din cei 30 de angajati toti in afara de mine au la baza o facultate de jurnalism. Ei si? Jumatate dintre colegii mei habar nu au cum sa puna o fraza pe hartie. Partea amuzanta e ca la 21 de ani , o amarata de studenta la Geografie le face toata treaba.
M-am saturat sa tot fiu cobaiul tuturor. Cand au nevoie de mine ma cheama, iar cand am eu nevoie de ajutor; apare vesnica expresie: “te descurci tu!”
Amuzant nu? Foarte tare, eu habar nu am cu ce se mananca jurnalismul dar macar stiu cum ma cheama cu buletinul in mana. Poate va intrebati ce m-a apucat? Nu am patit nimic, doar ca simt ca o iau razna. Nu mai am timp pentru mine. Fratilor sunt om nu sclav! Pana acum imi era teama sa spun aceste lucruri, dar nu mai imi pasa. Sunt mai buna decat ei si gata…
Ce bine m-am simtit scriind asta…
Lansarea albumului “Om de lut”-Alexandrina Hristov
In aceasta seara Radio Lynx va ofera un alt eveniment de exceptie. Alexandrina Hristov: cantareata, poet si pictor va ofera lansarea albumului : “Om de lut”. Artista don Republica Moldova a ales sa promoveze in Romani piesa: ‘Fata merge pe jos” cu care a reusit sa capteze atentia publicului romanesc. “Om de lut” este un album cu o acustica ciudata: pop acustic, rock contemporan, alternative, jazz si soul.
Intr-o lume ciudata Alexandrina ne ofera o altfel de muzica, parca rupta dintr-un rai de mult apus. Un alt album de poveste marca Radio Lynx. Transmisia va incepe la orele 21:00. Va urez Vizionare placuta!
Sursa: Radio Lynx
Neputinta
Cand suntem obisnuiti cu suferinta nu o mai simtim ca pe o sulita; ci ca pe un simplu cosmar. Uneori ne dorim ca celorlalti sa le fie bine si uitam complet de noi. Ne daruim fara sa cerem nimic in scimb; apoi ne dam sema ca straduinta noastra este degeaba. Pun ramasag ca nu vom putea ajuta pe cineva al carui suflet e bolnv oricat am incerca. In anumite momente simtim nevoia sa luam durerea de la persoanele din jur si sa ne-o asumam fara sa gandim. Am vrea sa suferim in locul celor ce abia acum afla cu ce se mananca iadul. Nu putem. Suntem neputinciosi. Fiecare are iadul sau; pe care noi ceilalti nu il putem sterge, doar il putem diminua. Oare e nevoie sa ne macine atat cosmarul celorlalti? De ce ne pasa atat de tare incat simtim pumnalul in sufletul nostru? Nu stiu….
Seria: “Pentru suflet”
Dedicat unei Pantere dragi….
Ghidul unui fost agent FBI pentru “citirea” rapida a minciunilor
Comunicarea nonverbala este defapt arta de a detecta minciuna. Joe Navaro expert in a deosebi minciuna de adevar a fost ieri in Romania. Datrita unor oameni dragi am avut onoarea de a participa la conferinta sustinuta de acesta la World Trade Center Bucharest.
Fostul agent FBI ne-a oferit cateva dintre secretele sale. Nu exista cuvinte pentru a descrie utilitatea acestui evniment. In doar cateva minute a reusit sa capteze atentia tuturor celor prezenti.
Orice gest cat de mic este foarte important. Daca reusim sa descifram ce ne spun oameni dincolo de cuvinte putem declara ca suntem stapanii lumii.
In aceasta conferinta Joe a spus multe lucruri interesante, eu va ofer esentialul: “Un simplu gest valoreaza mai mult decat un milion de cuvinte!” Cred ca aceast fraza spune tot. Va invit sa urmariti emisiunea “Job masters” difuzata seara tercuta la Radio Lynx pentru a-l cunoaste mai bine.
Gala premiilor jazz 2008
Intr-o lume plina de manele si cocalari Radio Lynx va ofera un eveniment destinat oamenilor care asculta muzica pentru suflet. Nume mari ale jazz-ului romanesc vor urca astazi 30 martie 2009 pe scena. Evenimentul are loc la Sala ARCUB a Centrului de Proieccte Culturale al Municipiului Bucuresti.
Printe invitati se afla: Mircea Tiberian, Sorin Romanescu, Titel Popovici si multi altii. Vizionare placuta!
Umilinta colectiva
In ultimul timp in jurul meu lumea se destrama. In fiecare zi aceeasi poveste. De cativa ani buni locuitorii satelor: Novaci si Popesti de Giurgiu au o mare problema: transportul.
Parca am trai in Evul Mediu; nu alta. Lucrurile stau cam asa: In anul 2002 s-au desfintat mijloacele de transport in comun din aceasta zona. Nu ar fi fost o mare pierdere, daca firmele care ar trebui sa se ocupe de transport, si-ar face treaba cum trebuie.
Un an de zile lucrurile au mers ca pe roate. Ei bine, din 2003 au inceput porcariile. Acum e ca dracu in praznic. Va imaginati cum e sa stai 4-5 ore prin Bucuresti pentru simplul fapt ca nu ai cu ce ajunge acasa? Va spun eu: iti vine sa urlii de draci. Eu una am noroc, am niste prieteni extraordinari care ma suporta de fiecare data. Da’ ceilalti? Ce sa faca o batrana de 65-70 de ani care vine de la piata? Acestea raman intrebari retorice.
Ma simt prizoniera in propriul sat. Nu-i bai, imi ador satul, dar ma mai ia uneori un dor de duca… Am pierdut n ocazii din cauza unor imbecili care se cred sefii oamenilor din cele doua localitati. Nu imi place sa scriu despre lucrurile rele din jurul meu; da’ ma apuca nebunia. Nu mai rezist in acest cliseu, realizat de doi idioti.
Se bat de juma’ de an pe un traseu pentru care drept vorbind ar lua o groaza de bani. Si au si niste preturi de iti vine sa mergi 27 km pe jos. Nu stiu. Povestea asta trebuie sa inceteze. Of. daca as putea face ceva.. Nu se poate. Am mainile legae.
Daca prostia ar durea … ar fi jale mare. Lumea a luat-o razna. Noi sa fim sanatosi!
Oare chiar trebuie sa suportam asemenea umilinte?
